Introspectii

Sunt filmul pierdut care a trecut din mana in mana, pe care toti l-au vazut cu sau fara 'scenele scoase la montaj', sunt filmul pierdut pe care toata lumea l-a vazut, dar nimeni nu l-a inteles, unii l-au vazut ca pe o comedie, altii ca pe o drama, unii ca pe o poveste romantica si numai eu il vad ca pe un horror, iar voi... voi il vedetii ca pe un film cu de toate: o comedie romantica neagra. Nu stiu daca la sfarsit ar trebuie sa scrie numele meu in fata personajului principal pentru ca noi, ei, ele, el si ea, tu... voi sunteti personajele principale in filmul vietii mele. N-a fost niciodata vorba despre fimul meu, eu sunt doar regizorul care nu e in stare sa dea indicatii, sunt personajul din ochii caruia se vede totul, dar filmul nu e despre mine, atat cat e despre voi, pentru ca toata viata mea se invarte in jurul altora chiar daca pentru 17 ani sau pentru doua secunde.
M-am pierdut printre filmele altora... si acum ma uit la filmul meu si nici eu nu il inteleg pentru ca ma sperie, pentru ca ma intristeaza, pentru ca ma exalteaza si in aceleasi timp ma lasa rece. E filmul pe care toti or sa il vada sau l-au vazut si or sa ramana cu el in minte doar pana la iesirea din cinematograf, e filmul despre care toti or sa spuna ca s-au regasit in el, pentru ca prezinta toate tipurile psihologice, e filmul despre care toti or sa zica cu o expresie usor sictirita 'Ma, parca mi-e mila de el, saracu!'... da, e filmul ala in care ai dubii daca personajul e negativ sau pozitiv.
Pana si eu am dubiile astea.
Inchis intr-un bloc comunist ,strain de mine si de viata mea, de cei cei care ma iubesc pana la consum, de voi care ma distrugeti prin simpla articulare a unor cuvinte de maxim 5 litere, de noi, de noi care nu mai suntem nici macar eu si de tine. Poate eu m-am instrainat de tot sau poate totul m-a instrainat pentru ca as avea nevoie de un time-out.